/

,

MSC World Asia

Descoperă MSC World Asia – cel mai nou și mai modern vas de croazieră din clasa World al companiei MSC!
Al treilea vas din această clasă, după MSC World Europa și MSC World America, MSC World Asia își va începe călătoria inaugurală pe mare în 2026. Croazierele pentru anii 2026 și 2027 sunt deja disponibile pentru rezervare!

Capacitate maximă: 6.758 pasageri
Dimensiuni: 333 m lungime, 77 m înălțime
22 de punți, care includ: 13 restaurante, peste 40 de baruri, 7 piscine, 13 jacuzzi-uri

Anul lansării: 2026

Restaurante și baruri la bordul MSC World Asia

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să explorezi lumea prin gusturi? Pe MSC World Asia ai ocazia să o faci!

Nava îți oferă 13 restaurante, dintre care 6 sunt de specialitate. Descoperă gastronomia asiatică la Kaito Teppanyaki Grill și Kaito Sushi Bar, încearcă o friptură în stil american la Butcher’s Cut, sau lasă-te cucerit de savoarea latino la Hola! Tacos & Cantina, inspirat din street food-ul sud-american.

La bordul MSC World Asia, peste 40 de baruri și lounge-uri îți stau la dispoziție, printre care se numără barul de șampanie emblematic al vaselor World, cafeneaua Emporium, barul de sucuri Zest și multe alte locații tematice unde poți savura o băutură sau petrece timp de calitate alături de cei dragi, fie că ești cu familia sau cu prietenii.

Distracție la bordul MSC World Asia

MSC World Asia promite momente memorabile pentru copii și familii. Cei mici și mari se pot distra în cluburi dedicate pe grupe de vârstă, iar pasionații de adrenalină vor adora arena de role, Luna Park-ul multifuncțional și simulatorul de Formula 1.

În Panorama Lounge te așteaptă spectacole cu lumini LED, iar teatrul găzduiește producții la nivel internațională. Leagănul uriaș Cliffhanger, care plutește deasupra oceanului și este deja cunoscut de pe MSC World America, se regăsește și aici, alături de parcul acvatic The Harbour – perfect pentru distracție în apă.

Iubitorii de relaxare se pot bucura de cele 7 piscine și 13 jacuzzi-uri, iar pentru un moment de liniște absolută, MSC Aurea Spa este locul ideal. După toate deliciile culinare, sala de sport panoramică este perfectă pentru a reveni în formă. 🙂

Itinerariile MSC World Asia

Croazierele cu MSC World Asia pot fi deja rezervate! Îți poți alege vacanța pentru 2026 sau 2027, cu itinerarii în zona Mării Mediterane.

Printre altele, poți rezerva o croazieră cu plecare din Genova, care te va purta către destinații de vis precum Roma, Messina, Malta, Barcelona și Marsilia.

Cabinele de pe MSC World Asia

Toate cabinele de pe MSC World Asia sunt echipate cu baie privată, uscător de păr, TV, telefon, seif și minibar. Paturile pot fi aranjate fie ca două paturi separate, fie ca un pat matrimonial, pentru un confort personalizat.

Cabinele interioare deluxe, fără ferestre, au o suprafață de 15 mp și se află între etajele 5 și 14 ale vasului.

Cabinele deluxe cu fereastră au 16 mp, sunt situate între etajele 5 și 9 și oferă vedere spre mare printr-un geam exterior.

Cabinele cu fereastră Infinite au o suprafață de 20 mp și sunt dotate cu un geam panoramic glisant, care oferă o vedere spectaculoasă spre mare.

Cabinele cu balcon cu vedere spre promenadă au 16 mp și dispun de un balcon de 5 mp. Sunt amplasate la etajele 10 și 11 ale vasului.

Cabinele cu balcon, cu vedere parțială sau completă spre mare, au o suprafață de 17 mp și dispun de un balcon de 3 mp.

Suitele Grand cu terasă din colecția Aurea oferă 35 mp de spațiu interior și balcoane între 25 și 35 mp. Acestea includ un living, un dressing, iar anumite suite sunt disponibile cu jacuzzi privat.

Suitele Junior cu vedere spre promenadă au o suprafață de 20 mp și un balcon de 7 mp, orientat către zona de promenadă a vasului.

MSC Yacht Club la bordul MSC World Asia

La bordul navei MSC World Asia, MSC Yacht Club oferă 144 suite amenajate cu eleganță, inclusiv noua suită Royal Duplex, care dispune de două dormitoare și poate găzdui până la 6 persoane.

Ce beneficii aduce MSC Yacht Club? O zonă exclusivistă all inclusive de peste 9.900 m², cu acces pe bază de card, servicii de majordom și serviciu de asistență personală disponibile 24/7, îmbarcare prioritară și privilegii speciale — toate acestea în timp ce te poți bucura liber de facilitățile și divertismentul oferite pe întregul vas.

Dacă vrei să-ți rezervi cabina din timp, pentru a fi printre primii care urcă la bord și experimentează eleganța noului vas al companiei MSC – MSC World Asia – ia legătura cu noi: scrie-ne pe Messenger sau trimite-ne un e-mail la ahoy@clickncruise.ro.

Sau rezervă-ți rapid și simplu croaziera apăsând butonul de mai jos:

Alătură-te și grupului nostru de Facebook, unde vei găsi informații suplimentare, curiozități și impresii de călătorie împărtășite de alți pasionați de croaziere.

Găsește-ți croaziera visurilor tale!

Descoperă itinerarii unice în Marea Mediterană, Caraibe și în întreaga lume. Mii de opțiuni, prețuri speciale și aventuri memorabile – toate la un clic distanță!